Guvernul a decis: indiferent de numărul cărților scrise, pedeapsa deținuților se reduce cu 20 de zile

Guvernul a decis: indiferent de numărul cărților scrise, pedeapsa deținuților se reduce cu 20 de zile
Publicat: 28/06/2016, 20:55

Noile proceduri privind elaborarea, în penitenciare, a lucrărilor științifice și invențiilor brevetate, precum și a validării caracterului științific al acestora sunt prevăzute într-o ordonanță de urgență adoptată, marți, în ședința Executivului.

„În cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate de către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de numărul acestora, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite”, se arată într-un comunicat emis de Guvern.

De asemenea, actul normativ adoptat marți introduce o nouă procedură a elaborării, în penitenciare, a lucrărilor științifice și invențiilor brevetate și a validării acestora.

„Caracterul științific al lucrărilor elaborate de către deținuți este stabilit, potrivit dispozițiilor legale de drept comun, de către Consiliul Național al Cercetării Științifice, cu sprijinul logistic al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Brevetarea invențiilor se realizează de către Oficiliul de Stat pentru Invenții și Mărci. Pe durata elaborării de lucrări științifice sau de invenții pot fi desfășurate activități lucrative, fără ca acestea să se suprapună și fără ca, însumată, durata desfășurării tuturor acestor activități să depășească durata prevăzută în legislația muncii”, se precizează în document.

Lucrările științifice se pot elabora numai în domeniile și specializările universitare stabilite de nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare.

În cazul lucrărilor științifice sau invențiilor brevetate realizate în colaborare, numărul zilelor considerate ca executate se împart proporțional la numărul de coautori, iar dacă mai mulți coautori sunt persoane private de libertate, procedura se aplică în mod individual fiecărui coautor.

„După validarea caracterului științific al lucrării, respectiv brevetarea invenției, Comisia pentru liberare condiționată sesizată potrivit legii în vederea analizării acordării zilelor considerate ca executate, ia la cunoștință de acordarea caracterului științific, respectiv brevetarea invenției, și verifică respectarea procedurii de elaborare a lucrării științifice publicate, respectiv invenției brevetate. O nouă solicitare pentru elaborarea unei alte lucrări științifice sau invenții se poate formula doar după finalizarea lucrării anterioare”, se mai spune în comunicat.

Reglementările vor intra în vigoare de la 31 august, iar până la intrarea în vigoare a OUG vor fi elaborate și normele de aplicare.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) a dat aviz favorabil, în urma ședinței de marți, pentru proiectul de ordonanță propus de Ministerul Justiției în cazul deținuților care scriu cărți, dar cu observația ca aceștia să obțină 20 de zile pentru fiecare lucrare științifică.

OUG adoptată marți de guvern vine în condițiile în care prevederile privind reducerea pedepselor pentru „scriitorii” din penitenciare au fost suspendate la începutul anului.

În ședința Guvernului din 3 februarie s-a decis suspendarea, până la 1 septembrie 2016, a aplicării prevederii din art. 96 alin.(1) lit. f) potrivit căreia „în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate”.

Decizia a fost luată de Executiv când s-a constatat un abuz de drept, având în vedere că persoane condamnate au obținut reduceri substanțiale ale pedepselor aplicate, cu consecința accederii mai rapide la beneficiile liberării condiționate și, cumulativ, prin elaborarea uneia sau chiar a mai multor lucrări științifice, formalizând și golind de conținut aceste dispoziții legale.

Evoluția elaborării de lucrări științifice de către persoanele condamnate a fost, potrivit statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, de 0 lucrări în 2006, 4 lucrări în 2007, 2 lucrări în 2008, 6 lucrări în 2009, 3 lucrări în 2010 și 2011, 6 lucrări în 2012, 14 lucrări în 2013, 89 lucrări (cu 50 de autori) în 2014 și 337 lucrări (cu 165 de autori) în 2015.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Ungurii aruncă în aer toată Europa. Alianța la care nu acceptă să renunțe
Adrian Minune, momente de cumpănă în căsnicie. Ce spune despre divorț
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×